Topul amenzilor acordate de Protecția Consumatorilor băncilor din România în 2012. Care au fost cele mai frecvente plângeri făcute de clienți

Topul amenzilor acordate de Protecția Consumatorilor băncilor din România în 2012. Care au fost cele mai frecvente plângeri făcute de clienți
Publicat: 20/07/2012, 17:34

În prima jumătate a anului, la Protecția Consumatorilor au fost înregistrate circa 800 de plângeri la adresa băncilor prezente pe piața locală. Mai mult de jumătate dintre reclamații au fost făcute în Capitală, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru gândul.

Plângerile clienților au vizat în principal comisioanele de retragere și lichidare a depozitelor, restructurarea și refinanțarea creditelor, majorarea unor dobânzi, comisioanele percepute pentru rambursarea anticipată, blocarea nejustificată a cardurilor, nerecunoașterea unor operațiuni efectuate sau raportarea la Biroul de Credit.

Ce amenzi au primit băncile de la Protecția Consumatorilor

Printre cele mai mari penalități aplicate băncilor de către Protecția Consumatorilor se numără amenzi între 12.000 și 20.000 de lei pentru neinformarea clientului (nici printr-un act adițional sau un grafic de rambursare) asupra comisionul de analiză pe care urma să-l achite.

O bancă a fost sancționată cu 10.000 de lei pentru modul de calcul al comisionului de administrare a creditului, mai exact pentru că ar fi calculat taxa la creditul acordat și nu la soldul creditului. O amendă similară a fost administrată pentru neinfomarea asupra majorării semnificative a dobânzii după primul an contractual, majorare care a dus implicit la creșterea ratei. Tot o amendă de 10.000 de lei i-a fost aplicată unei bănci pentru că ar fi majorat comisionul de administrare al contului curent fără a anunța consumatorul.

Băncile care nu au răspuns în intervalul asumat adreselor și cererilor formulate de clienți au primit amenzi de circa 5.000 de lei. Pentru blocarea neîntemeiată a contului bancar al unui client, o altă instituție financiară din România a fost sancționată tot cu 5.000 de lei.

„Amenzile s-au aplicat în urma verificării contractelor de credite de consum în cazul achiziționării de produse de la comercianți cu plata în rate, cu clauze contractuale ce nu erau formulate conform prevederilor legale. Spre exemplu: modul de calcul al dobânzii penalizatoare, modul de înscriere a informațiilor în pliantele publicitare etc”, au explicat pentru gândul reprezentanții ANPC.

Ce le recomandă ANPC clienților băncilor din România

ANPC le recomandă clienților sau potențialilor clienți ai băncilor din România să se informeze înainte de semnarea oricăror contracte cu privire la costurile pe care le presupun acestea. Mai exact:

– să verifice DAE, să ceară la data semnării contractului explicații legate de calcului DAE și a ratei lunare;

– să verifice dobânda penalizatoare;

– să verifice care sunt comisioanele și în ce situații trebuie achitate;

– să solicite un formular de „Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”; în acest formular sunt incluse informații precum rata lunară de plată, frecvența plăților, dobânda penalizatoare, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit și termenul minim la care creditorul poate declanșa procedura de executare silită;

– să compare mai multe societăți financiare;

– să verifice cu atenție costurile totale pe care urmează să le suporte și să urmărească clauzele contractuale pentru a evita situațiile neplăcute;

– să facă rambursări anticipate ori de câte ori are ocazia, mai ales dacă au un credit cu o dobândă variabilă;

– după achitarea creditului să ceară o dovadă a plății prin care se atestă încetarea tuturor obligațiilor;

– pentru toate notificările pe care le fac băncii, să obțină numere de înregistrare;

– să notifice banca dacă are dificultăți financiare și să găsească soluții împreună.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....